Hey guys! Mai știți cât de entuziasmată eram la finalul anului trecut, când am descoperit ? Ei bine, nu s-au schimbat prea multe, doar faptul că mi-am dat seama că avem și mai mare nevoie de el în situația actuală, mai ales datorită aburului puternic ce igienizează și elimină până la 99,9% dintre bacterii. Poate în acele momente nu ne-am dat seama cât de importantă este această funcție, deși mi s-a parut genială și atunci, însă acum este cu siguranță un mare plus al acestui produs.
În timp, ne-am obișnuit atât de mult cu el, încat nici nu mai realizăm cât de mult timp petreceam înainte călcând hainele și cât de mult a scurtat acest task. Înainte, din aceasta teamă că mă voi afunda toata ziua printre rufe de călcat, le puneam direct în dulap și le călcam înainte de a le purta. Însă de fiecare dată, ajungeam să nu mai port rochia preferată din cauză că nu era calcată și astfel ajungeam să port mai mereu aceleași haine. Acum sunt toate aranjate frumos în dulap, călcate cu un minin de efort și gata de purtat în ținute cât mai complexe și diferite.
Ce îmi mai place foarte mult este rezervorul pentru apă de 1,1 litri, ce este seminicativ mai mare decât cel al unui fier de călcat clasic. Faptul că nu este nevoie să-l reumpli atât de des salvează foarte mult timp. Și în plus, are și o funcție anti-calcar, ce are ca scop protejarea si întreținerea aparatului .
Ceea ce conferă un plus de confort și o utilizare mai ușoară este masa de călcat Smart Board, ce are 3 poziții și o formă mai mică decât a unei mese de călcat clasice, care este foarte greu de manevrat. Ahh…și încă un lucru pe care nici nu l-am observat la început este ca la Tefal Ixeo Power nu trebuie setată temperatura în funcție de material, pentru că acesta are funcția Smart Protect. Aceasta îl face compatibil cu toate tipurile de țesături, chiar și cu cele delicate precum mătasea, datorită tehnologiei ce nu implică ajustarea parametrilor de călcare. Este uimitor cum pot călca haine din mătase, bumbac sau in, consecutiv, fără a ajusta temperatura aparatului.
În concluzie, după aproape un an de zile de când avem Tefal Ixeo Power, suntem mega mulțumiti de acest produs-minune. O spun la plural pentru că și Adi îl folosește foarte des și acum, nu am mai renunța la el decât poate pentru un upgrade către o versiune și mai buna de la Tefal, când aceasta va apărea. Însă un lucru este clar, este ca un mini-roboțel ce ne face viața mai ușoară și ne lasă mai mult timp liber la dispoziție.
#TefalRomania #IxeoPower #RevolutiaAparatelorDeCalcat #PutereaAburului